Love is damned

What's left to say when you had lost everything?I remember staying on the edge of my bed,with tears falling down slowly on my cheeks..and I was recalling my first love and my memories that helped my soul grow..into pieces.Every year,same month,same day..same memories were appearing in my head like they really meant to hurt me over and over again for an eternity.

I had nobody to call nor talk to that could really understand me,since the "rope" of my only escape and hope broke into millions of pieces.But my only question was: Why did it all happen'?Why did he had to walk from all that we built in two years?I can still recall that day..it was an unusual cold day for that time of year.It was raining and the wind was blowing.We met at our special place beside our special tree and after a brief chat..he dropped the "bomb" : "You know,you are a very special girl,but there is someone that can offer me alot more than you,and I'm really sorry,but our relationship has to end here." I was heartbroken,no...I was devastated.I couldn't believe what I was hearing.He left in such a rush that I didn't had time to respond..and then I realized: it was gone...

We,human beings,tend to put our trust in the first person that we think we can trust with all our heart and love it beyond our boundaries without being warn that maybe someday all of this may be broken.We are trained to love with such passion and devotion that we forget about ourselves.We are capable to put our "love" on a place that used to be ours.The first place.Why?Because we think that we finally found someone that we can rely on..someone that is our other half.I thought that too until..that "someone" woke me up and I had found myself in a world  that was actually "the reality".

It took me years to learn how to breathe,how to live again.I made a promise that I will never fall that hard in love again.I must admit,he was my first and my last love.When I lost him,my love died at the same time..and after all this time,I can't put my faith in any other creature that pretends to have a heart in his chest,I simply can't.This is how love works: we start as strangers,love deeply,madly and at some point something breaks and finally end again as the same old strangers...

 

Viata omului fara memorie

Cu totii stim ca memoria este procesul cognitiv superior care ne da informatii despre trecutul nostru intr-o forma subiectiva a trecutului prin intiparire,pastrare si reactualizare a informatiei.

Dar ce s-ar intampla daca n-am dispune de memorie?

Cum s-ar desfasura viata noastra fara capacitatea de a gandii?

Fara memorie,toate simturile noastre ar fi aproape nefolosite,intrucat ele nu ar recunoaste nicio senzatie sau perceptie primita.

Nu am avea capacitatea sa deosebim binele de rau,nu am stii cand sa ne ferim,asadar,durata de viata a noastra ar fi si mai scurta.Posibilitatea crescuta a accidentelor, a imbolnavirii, a morbiditatii sau a altor cauze ce pot avea decesul ca finalitate, deoarece educatia prin experienta (fie personala sau nu) e practic inexistenta: nu exista experienta si, prin urmare, nu constientizam pericolul, nu exista notiunea de educatie sanitara, medicala sau de a te feri. Nu avem instincte atat de puternice, deci nu suntem nici macar primitivi, neavand amintirea unor efecte negative. De exemplu, nu ne aducem aminte ca, apropiind pielea de foc, ne ardem si repetam experienta, fara sa judecam.

Vorbind strict de conditia biologica, anatomica si psihologica a creierului, nici IMAGINATIA, oricat de "anapoda", de complexa, interesanta, neobisnuita ar putea fi, nu ar exista in felul in care o cunostem noi. Deoarece ea este o continuare a reprezentarii, a lumii palpabile, DAR se bazeaza strict pe memorie! Daca tu iti imaginezi un monstru, il imaginezi preluand caracteristici deja vazute, auzite, mirosite, pipaite, gustate. Dau exemplul prietenilor imaginari pe care unii copii ii au: desi fiintele imaginate sunt nemaivazute, bizare, si par iesite din notiunea de "real", ei nu pot avea caracteristici nemaivazute pana atunci de acel copil. De exemplu, ei nu pot avea o culoare nascocita, care nu exista deja in spectrul vizual al copilului in cauza. Caracteristici si notiuni pe care creierul lui le cunoaste.Totul are sens in mintea ta, iar memoria, ca proces cognitiv, ajuta constientul si subconstientul, cat si inconstientul. Tot ceea ce visam, de exemplu, are sens in mintea noastra, bazandu-se pe obiecte, fapte stocate in memorie. Explicit, cum poti visa o floare rosie, cand notiunea de culoare rosie e inexistenta pentru tine?

Prin urmare, absenta memoriei ar anula, cel putin partial, la randul lor, alte procese ale psihicului, inhibandu-ne ca indivizi si ingreunand, astfel, din mai multe puncte de vedere, viata in felul in care o cunoastem acum. Ne-am pierde, probabil, treptat, si caracterul uman.

People at their "best".

Traim intr-o lume dominata de mediocritate si de prejudecati.

Intr-o era unde a fi "diferit" inseamna a fi huiduit,judecat si condamnat la vorbele dure ale celorlalti.

De ce?Pana la urma toate stilurile au luat nastere de la oameni.

Traim intr-o lume unde rockul este considerat muzica diavolului si un gen de proasta calitate,dar nu numai acest gen,cat si alte subgenuri.Acolo unde tinerii sunt incurajati sa asculte manele si sunt indreptati spre o cale a insuccesului.

Stiu ca exemplele urmatoare nu sunt alese din aceeasi "perioada" dar au un impact major asupra altora,o diferenta de la cer la pamant.

Si spuneti-mi,dintre celebra formatie "Queen" a carei membrii au facut facultatile de arta,medicina,arhitectura etc si Nicolae Guta care nu cred ca are mai mult de 10 clase ce ati alege?Sau credeti ca acei oameni care va pun sa il ascultati au dreptate?

Oamenii din ziua de azi au tendita sa judece si dupa aspect.Astfel,cei cu tatuaje au parte de un regim dur de vorbe aruncate de parca ar fi omorat o fiinta,dar cele care au un prost gust in tot ce inseamna imbracaminte si o viata extrem de dezorganizata sunt considerate cat se poate de normale.

Unii parinti le controleaza viata copiilor lor de mici,astfel ca sa nu ajunga un "ciudat" al societatii,cand,defapt ei nu isi dau seama ca acei ciudati au cel mai mare succes in viata.

Acum o sa ating o latura mai sensibila,iubirea.

Ce inseamna iubirea pentru marea majoritate din ziua de azi?O mare bataie de joc,un nimic.De la primele etape ce trebuiesc savarsite pentru a devenii un cuplu in adevaratul sens al cuvantului,adolescentii trec direct la sex.Desigur,acest lucru este considerat '"cool" si a inceput sa fie pus in practica de cat mai mult.

Nu cred ca exagerez cand spun ca rar mai vad niste "copii" indragostiti in adevaratul sens al cuvantului.

Si nu,nu e bine.Consider ca iubirea este un lucru frumos in adolescenta,este inceputul si ea ne ajuta sa ne "sculptam" deasemeni personalitate mai ales in cea mai vulnerabila perioada a noastra.

Dar cand tot ce auzi pe hol este "frate am cunoscut-o pe una..mama mama maxima bunaciune",incepi sa crezi ca nu e chiar un "inceput al iubirii" ci mai degraba un "sfarsit"..

Si tot ce pot vedea ca iese la suprafata dintr-un adolescent este teribilismul,bataia de joc fata de alti camarazi de-ai lui.

Barfa si batjocura sunt cele mai "iubite" in ziua de azi de catre toti,probabil.Isi doresc enorm sa ajunga in varf si sa para cu mult peste noi si apeleaza la aceste doua arme perfect "inutile" din punctul meu de vedere.

Sunt curioasa cum va decurge,cum se va schimba lumea de-a lungul timpului daca acum a inceput usor usor sa se duca de rapa..

Name of the game.(1)

Ca marea majoritate a adolescentilor din 70' - 80',eram un "copil" razvratit.Alesesem calea cea mai grea,calea care ma putea duce spre taramurile neimaginate ale unui singur gen,cu o gramada de ostasi in subgenuri.Desigur,pe strada ne puteam deosebii de aliatul acestuia,datorita crestelor foarte bine puse la punct si hainelor ce ii dezgustau pe bunicii sau oamenii in varsta din Londra,atunci.

Era lumea noastra,lumea rockului,a punkului,faceam legea oriunde si convietuiam cat se poate de linistit.

Ceea ce ma face sa retin fiecare detaliu atat de bine,este existenta unei persoane care a facut parte din viata mea inca de mic copil.Era camaradul meu,cel cu;care patrundeam in lumea nebanuita a trupelor,a cantaretilor.Ii infruntam de Pink Floyd,Queen,David Bowie,Sex Pistols,AC/DC si multi altii.

Totul avea un sens cand aveai alaturi pe cineva care sa iti imparta nebunia si,pana la urma ajungeai nedespartit de acea persoana pentru ca te simteai nul in absenta lui.

Culorile in capul nostru circulau mai ceva ca o melodie deabia lansata,iar frizurile noastre mergeau de la tepi gata pentru o "bataie" pana la par lung si rebel.Hainele ni le confectionam singuri ( sau mai bine zis ni le rupeam si aplicam neuitatele tinte pe ele).Uneori,in incercarea de a fi creativi,ne modificam pana si bocancii,sperand sa iesim in evidenta mai mult.

Pana intr-o zi,cand o mare propunere sau mai bine zis o incercare ne-a lovit puternic.Oare eram destul de curajosi ca sa luam lumea in piept?Oare cum erau ceilalti adolescenti in afara Londrei?

Curiozitatea ne rodea,dorinta devenea din ce in ce mai mare dar oare,aveam curajul necesar sa plecam doar noi doi in lume?

FriENDship or...

Friendship is something magic.It can't be compared with anything else,in my opinion.But when you say that someone is your friend it's like saying he/she is part of your family.

You see,friendship has to be something worth it,like when one of you is the moon and the other the sun,or when one one is Yin and the other Yang.You have to complete each other and you have to love each other's flaws.

Friendship isn't about lying,cheating or saying "Hei,you're nothing but a simple person who is filling up my time when I'm bored.".It's not about arguing when one of you finds out a lie told by that somebody who want to see you separated.It's just pointless.

But what happends if one of you cares about the other one,but he/she doesn't?Well,that I cannot say..I wouldn't have the strenght to give up on him/her.There's a pain in your chest that can't be healed,and a regret.You can't let him/her go,you can't do anything because you care.

But what if it comes a time when you really have to let it go..?You just have to raise up and say "THIS IS IT!".With your heart broken and your mind wide open..you just don't know what to do..

Love...

Odata ce un om iubeste,este capabil sa se duca pana la capatul lumii pentru acea  persoana.Dragostea te face sa vezi ce zace in interiorul inimii tale,daca e prafuita de timp..sau ingrijita in fiecare zi.Ea te face sa iubesti neconditionat si sa faci din imposibil,posibil.

Inca de mici suntem inconjurati de ea,un bun model sunt parintii,care sunt in stare de orice sacrificiu pentru noi,fie ei saraci sau bogati,mereu incearca sa ne ofere tot ce ne dorim.

Insa in adolescenta descoperim pe pielea noastra pentru prima data ce inseamna cu adevarat iubirea.Primul sarut,prima imbratisare si,incet incet..incepem sa deveni din ce in ce mai apropiati de persoana iubita.Incepem sa ii iubim imperfectiunile si sa ajungem la un moment dat sa ne sacrificam pentru "ea".Fiecare avem ceva ascuns in noi,iar cand intalnim persoana potrivita,ne "dezgolim".

Cand suntem tristi,persoana de langa noi face tot posibilul sa ne faca sa zambim.Imposibilul inseamna neconditionat,ca sa depasim acest stadiu,trebuie sa invatam sa iubim cu bune si cu rele.Dar in lumea in care traim,e putin probabil sa mai putem savarsii acest fapt,desigur,cu mici exceptii.

Iubirea este ceva atât de deosebit încât n-o poţi ascunde, unde există, nici s-o simulezi, acolo unde nu există.

Mi Esposa [1]

Era toamna anului 1940.Eram intr-un bar in San Sebastian..inecandu-mi amarul,suferind din cauza iubirii pierdute impreuna cu paharul meu de scotch.
Atmosfera era una sumbra..iar prin bar pluteau norii de fum de la trabucuri.Eu si camaradul meu stateam la o masa,discutand chestii de actualitate iar din cand in cand mai venea cate o chelnerita pentru a ne aduce din nou si din nou bauturile.Ocazional imi faceau cu ochiul si puteam sa presimt ce propuneri indecente aveau cu mine.Dar eu nu puteam sa trec peste iubirea mea pierduta..
Tin minte ca o alintam "Mi Esposa"..era o femeie pe care orice barbat si-ar fi dorit-o la brat.Avea parul castaniu ondulat,ochi negrii si o silueta clepsidrica,iar cand purta fusta lunga si topul rosu facea orice barbat sa innebuneasca pe loc.
Pielea ii era fina si catifelata..iar cand isi dorea ceva ma manipula cu privirea ei patrunzatoare.Dar toate astea sunt amintiri..am renuntat la speranta de a o mai gasii..
Tin minte ca era aniversarea noastra de un an si imi lasase un biletel inainte sa plece: "Ne vedem diseara,te iubesc."..eram atat de fericit,atat de extaziat,toata ziua numai la ea ma gandisem,la noi.Dar soarta a fost impotriva mea..iar cand am ajuns acasa am gasit totul cu fundul in sus iar ea...nu era pe nici unde.Si iata ca s-a implinit un an de cand am tot sperat sa o gasesc si parca..pe zi ce trece par sa cedez  mai mult.Dar in acel moment pe usa intrase un domn bine facut care s-a indreptat spre mine,s-a asezat la masa si mi-a spus: Am informatii despre o persoana draga tie..